Cum construiești o carieră "în spirală", care traversează industrii complet diferite — de la cercetare în inginerie la roluri de conducere în Big Four, în industria cimentului și în consultanță?
În acest episod din Atlasul Carierelor, Mădălina Uceanu stă de vorbă cu Ruxandra Băndilă despre o carieră "în spirală": ce rămâne constant atunci când schimbi domeniul, cum depășești sindromul impostorului ca femeie într-o industrie dominată de bărbați și care sunt abilitățile umane ce rezistă în fața inteligenței artificiale.
Ruxandra Băndilă este director executiv al Consiliului Investitorilor Străini (FIC), rol pe care l-a mai deținut în trecut. Cu peste 25 de ani de experiență în strategie, dezvoltare de afaceri și operațiuni, are un doctorat în inginerie obținut în Franța și a trecut prin Banca Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, PwC, Lafarge/CRH și Deloitte, unde a coordonat marketingul la nivel regional.
În acest episod discutăm despre:
- Cariera în spirală virtuoasă: traseul profesional al Ruxandrei, pe scurt
- Paralela între primul rol de director în 1997 și startul în antreprenoriat
- Învățarea prin citit și prin discuțiile cu ceilalți
- Lumea business a anilor '90 și industria cimentului ca "lume a bărbaților"
- Ce caută la juniori: abilitățile transferabile care ajută în orice industrie
- Sindromul impostorului și cum se depășește prin curiozitate și pregătire
- Cum ne schimbă AI-ul joburile și ce rămâne profund uman
- Relațiile, perfecționismul și lecția „90% e suficient"
Atlasul Carierelor este o serie ADN Vocațional în care explorăm industrii și profesii direct de la oamenii care le cunosc cel mai bine, moderată de Mădălina Uceanu, Executive Search Expert și fondatoare Career Advisor și PortalHR.
Acest episod este sustinut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT – Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale.
Dacă ești în căutarea drumului tău profesional, înscrie-te la cursul ADN Vocațional care te ajută pas cu pas să îți descoperi mixul unic de talente, pasiuni și valori. Iar dacă ai deja experiență și cauți o repoziționare sau un salt la nivelul următor, te așteptăm pe Career Advisor.
"(00:00) Cine este Ruxandra Băndilă și rolul ei la Consiliul Investitorilor Străini"
"(01:26) De la doctoratul în inginerie în Franța la revenirea în România"
"(02:45) Big Four, industria cimentului și consultanță: o carieră în spirală"
"(05:51) Revenirea la Consiliul Investitorilor Străini după aproape 19 ani"
"(07:20) Primul rol de leadership: 'aveam titlul, dar nu aveam nimic'"
"(08:19) Începuturile: primul sediu, primele calculatoare, primii angajați"
"(10:27) Construirea și reconstruirea echipei și potrivirea dintre om și rol"
"(11:07) Învățarea prin citit, potrivirea om-rol și deciziile dificile"
"(14:46) Sindromul impostorului ca femeie într-o lume a bărbaților"
"(18:11) Liderii azi sunt 'interpreți ai schimbării' și puterea poveștilor"
"(19:49) Trecerea în sistemul educațional vestic și formarea în inginerie"
"(22:05) Ce caută Ruxandra la un junior: curiozitatea intelectuală și capacitatea de muncă"
"(25:30) Abilitățile transferabile care au ajutat-o în toate industriile"
"(27:55) Cum obții susținerea altora pentru ideile tale: lecția din rolul de board"
"(29:30) Cum schimbă AI-ul joburile din organizații și ce roluri afectează"
"(34:08) 'Experiența și somnul': ce nu poate înlocui AI-ul"
"(36:38) Relațiile cu ceilalți, reducerea perfecționismului și crezul ei personal"
Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și pune-le întrebări invitaților: alătură-te Comunității ADN Vocațional.



