Începutul de carieră vine cu entuziasm, dar și cu respingeri, șocul confruntării cu realitatea din piața muncii sau dintr-un nou domeniu și cu dilema „oare sunt pe drumul bun?”. Despre toate acestea vorbim cu Andrei Stupu.
Indiferent dacă ești la primul job sau treci printr-o reconversie profesională, Andrei ne explică de ce debutul e mai dificil astăzi decât pare, ce înseamnă burnout-ul provocat de lipsa alinierii vocaționale și care sunt cele trei atitudini care te ajută să navighezi cu succes atât începutul de carieră, cât și viața în general.
Andrei Stupu este doctor în Științele Educației la Universitatea Babeș-Bolyai și Fulbright alumnus la Harvard University, unde a cercetat inteligența etico-morală sub coordonarea profesoarei Danielle Allen. Este co-autor al studiului „Crocodile Tears”, despre inteligența etico-morală a modelelor AI. Este fondatorul Andrew Beehive Consulting, o inițiativă dedicată colaborării intergeneraționale și educației pentru caracter în organizații, consultant L&D, consilier vocațional și profesor de Mindfulness-Based Cognitive Therapy.
În acest episod discutăm despre:
- Ce este identitatea noastră narativă și cum ne influențează ea
- De ce tinerii de azi sunt „cea mai respinsă generație” și cum îi poate afecta asta
- Cum putem intra în Burnout pe fondul lipsei alinierii vocaționale
- Atitudinea #2 – de ce toleranța la disconfort și conflict sănătos e vitală
- Atitudinea #3 – importanța timpului în care ne plictisim și ce pierdem când nu-l avem
- Ce pot face managerii și organizațiile pentru a sprijini noii angajați
- Cum ne influențează AI-ul – simularea relațiilor, falsa supradotare și exploatarea singurătății
Resurse menționate în conversație:
- Articolul „We Are the Most Rejected Generation„, de David Brooks
- Cartea Moral Ambition, de Rutger Bregman
- Studiul „Crocodile Tears: Can the Ethical-Moral Intelligence of AI Models Be Trusted?„, de Sarah Hubbard, David Kidd și Andrei Stupu
- Modelul Dreyfus al dobândirii competențelor
- Episodul Mind Architect cu Andrei, despre conflicte generaționale
Acesta este al patrulea episod din seria Work in Progress, o serie ADN Vocațional despre cum putem să muncim cu sens și satisfacție. Gazda acestui episod este Corina Dragomir. Alătură-te Comunității Membrilor ADN Vocațional.
Episodul este susținut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT – Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale.
„(00:00) Structura episodului și cine este Andrei Stupu”
„(03:34) Un parcurs neconvențional: de la televiziune la bursa Fulbright la Harvard”
„(07:43) Identitatea narativă a lui Andrei – ‘ești prea tânăr ca să faci asta'”
„(11:08) Cum ajungi de la novice la expert, fără să devii impostor pe parcurs”
„(13:23) De ce tinerii de azi sunt ‘cea mai respinsă generație’ – oportunități și competiție”
„(16:11) Reality shock și burnout-ul venit din lipsa alinierii vocaționale”
„(21:11) Consilierea vocațională ca soluție”
„(23:03) Ce diferă la o reconversie profesională vs. un debut în carieră”
„(29:50) ‘Oamenii sunt rezilienți pentru că au o misiune'”
„(32:13) ADN-ul Vocațional, paralela cu biologia și pentru cine e orientarea vocațională”
„(40:29) Cele 3 atitudini vitale la început de carieră sau după o reconversie”
„(43:53) Importanța mentorilor care sunt ‘kind’, dar nu ‘nice'”
„(46:37) Toleranța la disconfort și conflict sănătos, nu la toxicitate”
„(52:59) Să ne lăsăm timp să ne plictisim”
„(58:52) Cum duce ‘și mie mi-a fost greu’ la conflict generațional în loc de compasiune”
„(01:06:01) Ce poate face organizația pentru noii angajați”
„(01:13:01) Inteligența etico-morală – cum angajăm, cum luăm decizii și unde intervin valorile”
„(01:21:40) Cadre și metodologii de înțelegere și organizare a valorilor”
„(01:24:40) De ce AI-ul este cogniție automatizată și doar simulează o relație”
„(01:28:46) Impactul AI – falsa supradotare, afectarea învățării și încrederii”
„(01:38:26) Sfatul pentru cei aflați la început de carieră”
Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și pune-le întrebări invitaților: alătură-te Comunității ADN Vocațional.



